As vrea sa ajung la sufletul vostru… Dincolo de linistea asta adanca se ghicesc multe, de la indiferenta, pana la tristete si renuntare la ... la prea multe. Toata lumea tace si merge inainte, privind in alte parti. Uitati-va si inauntru: aici e o bucatica din voi, un sentiment care a nascut la un moment dat o promisune: “Sunt romantic si sunt cu voi, alti romantici.” Ce s-a ales? Nu de club, care oricum nu are viata fara voi. Ci de promisiunea voastra. Da, toata lumea e ocupata, evident. Dar toata lumea asteapta sa vina cineva si sa le bata in ferestruica sufletului: “Hei, e cineva aici?” Stim ca esti acolo, stim ca vrei sa fii cautat, dar stim si ca alegi sa taci pentru ca asa e mai comod, mai sigur. Ce sa scuturi din amorteala emotii prafuite, din timpuri care nu mai sunt? Si tu te-ai schimbat, si emotiile tale.
Dar ce ai facut cu coarda aia sensibila care vibreaza la unison cu altele? Stii si tu ca nu esti singur. Alegi sa te inconjori fizic de aglomeratie, iar sufletul il acoperi cu perna si il tii aproape fara suflu. Sa taca. Nu mai ai chef de emotii, de zambete sincere sau de lacrimi fara pudoare. Destul de obositor spectacolul vietii de marioneta care face, se duce, se intoarce, se lupta, strange din dinti si din pumni sau cade lat intr-un pat impersonal. Ar fi si mai obositor sa te intorci la tine, la un sine fara falduri sociale, fara farduri de scena. Cum asa – singur, fara carjele cu care ai invatat atat de greu sa mergi? Sa te sprijini doar pe un fel golas de a fi? Sa te expui? Oare ce ar face, ce ar zice, cum ar rade lumea? … Nu iti vine sa crezi ca lumii nu ii pasa, de fapt, nu? Hm, nu, nu esti atat de important pe cat crezi. Si asta e foarte bine. Pentru ca asa devii important doar pentru cei carora le pasa de tine. Restul – restul nu te vede, iar daca te vede, nu te aude. Iar daca te aude, nu te intelege. Iar daca te intelege, atunci ii pasa… Intelegi? Iesi de acolo. Desi existi, esti invizibil, pana la proba contrarie. Poti sa faci tumbe si sa scoti iepuri din joben – asta nu te face remarcat. Nicicum remarcabil.E nevoie sa iti dai jos masca pentru ca altii sa iti observe prezenta. E nevoie sa iti deschizi sufletul, ca te simti prezentabil.
Iti aduci aminte cand alergai degeaba, fara sa urmaresti ceva? Mai stii cum e sa zambesti privind aiurea, sa fredonezi fara o melodie anume? Iti mai aduci aminte de tine? Nu ti-e dor sa revii in locul in care te simteai bine? Nu, nu te uita spre altii. Nu cauta apropierea partenerului sau consolarea prietenului cel mai bun. Intoarce-te la tine. Ai totul inauntru. De fapt, ai atat de mult, incat iti poti permite sa dai si altora. Ai pastrat sub cheie prea multe zambete retinute, prea multe mangaieri nenascute, prea multe cantece mute. Da glas frumusetii de care ti-e dor pana si tie. Te-ai mai visat fericit de o vreme incoace? Unde-ti sunt visele senine? Alegi sa traiesti intr-o realitate fixa si falsa, in loc sa modelezi vise din posibilitati infinite.
Hei, tu… Zici ca erai romantic candva? Ce chestie desueta iti flutur eu acum pe sub nas… Tu esti deja deasupra nimicurilor. Ai treburi urgente, treburi importante.
Ok, te las in pace. Taci in continuare. Fa, drege, invarte-te, ameteste, oboseste… Bine, esti important in felul tau, ai responsabilitati, ai apasari…
Raman eu fraiera in camera asta goala cu décor romantic prafuit, obsolet… Vorbesc singura, scriu singura, dar nu ma simt singura. Stiu ca tu te uiti prin gaura cheii si te intorci repede la aglomeratia care te tine ocupat. Nu ai timp sa iti dai masca jos. De fapt, nu ai chef. M-ai vazut, m-ai auzit, dar nu m-ai inteles. Mi-am deschis sufletul, dar era prea tarziu – dadusei log off si nici nu m-ai auzit cum iti doream Sarbatori Fericite…


