logo clubromantic
Login:
Parola:
Inscriere | Parola uitata
Home / Forum / Salonul rosu / Utopia

Utopia

(http://www.clubromantic.ro/18031)rss

O alta forma de calatorie


Recomanda topicul pe Facebook
Adauga comentariu

tristan 2014-04-06 22:13:38

nophoto
Bucuresti, Romania
Membru din: 2001
Postari: 47
 UTOPIA

 

“A map of the world that does not include Utopia is not worth glancing at”    O. Wilde

 (“O hartă a lumii care nu include Utopia

nu merită să o priveşti.   O. Wilde)

 

Micul pergament pe care fuseseră scrise aceste cuvinte, cu mulţi ani în urmă, era prins într-o pioneză ruginită de raftul învechit al unei bibilioteci făcute din câteva scânduri simple. Poate nici nu aş fi observat-o dacă mica fereastră a chiliei nu ar fi fost colorată în roşu de razele unui soare aflat pe drumul înspre asfinţit. După ce ochii se adaptaseră cu semiîntunericul, care stăpânea restul încăperii, am început să  privesc în jur la nenumăratele instrumente şi diverse unelte al căror rol şi menire le învăţasem în ultimele luni. În Buddhismul Tibetan ritualurile sunt esenţiale. Pe parcursul anului aceste unelte religioase au roluri    bine definite fiind folosite in diverse activităţi precum: să aducă ploaia, să îmbuneze unele zeităţi, să binecuvânteze recoltele sau chiar să distrugă ambiţiile minţii şi, în caz extrem, orgoliul şi dispreţul. O ustensilă pentru dizolvarea ego-ului – ce idee şi, în acelaşi timp, introspecţie în profundul mental şi sufletesc al naturii noastre. Fiecare dintre aceste obiecte e purtător de simboluri şi sensuri încărcate cu puteri magice.

Am luat în mână o mică vajra sau dorje, un instrument care subliniază tăria, duritatea şi strălucirea diamantului. E simbolul care subliniază indestructibila stare de iluminare, sau ceea ce se numeşte în Tibet, “Buddha”.

Un clopot din aliaj în care argintul era clar prezent, o piesă indispensabilă în arsenalul muzical al călugărilor din mănăstiri, trona pe lemnul înnegrit de timp în aşteptarea atingerii. Sunetele clopotelor sunt cele care alungă spiritele rele iar în mănăstiri gonesc formele nedorite din locurile consacrate ritualurilor.

Ce mă cucerise însă imediat, prin fineţea lucrării, dar mai ales prin senzaţia tactilă, era o phurpa, un mic pumnal, un instrument tantric folosit în învingerea spiritelor malefice şi al obstacolelor care ne stau în cale. Elefantul din bronz care avea pe spate fixat o cupă părea destul de nefolosit dacă era să văd nivelul de oxidare al metalului.

Şi aici, în micul lăcaş, ca în multe alte mănăstiri, am dat de un castron muzical în care am ciocănit discret. Acest obiect de cult e făcut dintr-un aliaj compus din şapte metale şi ne-metale: aur, argint, cupru, mercur, fier, staniu şi plumb. Fiecare element e aliniat cu câte un corp ceresc (Soarele, Luna, Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Saturn). Castroanele sunt binecunoscute în Tibet şi în Nepal iar când sunt lovite cu un baston de lemn în timpul diverselor ritualuri, emit un sunet adânc, o vibraţie profundă care îi asistă pe cei adânciţi în meditaţie. Când sunt umplute cu apă şi lovite e un spectacol deosebit să vezi lichidul tremurând în cercuri călătoare.

Ochii curioşi ai călugărului în al cărui sălaş eram, mă urmăreau atent dar prima întrebare adevărată pe care mi-a pus-o după o lungă tăcere a fost doar atunci când m-am reîntors spre pergamentul cu mesajul lui O.Wilde.

“Ai fost în Utopia?” m-a întrebat curios

I-am răspuns zâmbind: “Utopia există doar în minţile noastre şi nu e loc pe planetă care să poarte un aşa nume.”

“E confortabil şi mai ales simplu să spui aşa ceva ”mi-a răspuns. “Utopia există dar drumul într-acolo e lung şi anevoios şi puţini oameni au determinarea şi curajul să o caute şi să îndrăznească să se oprească pe plajele ei.”

“Şi unde e Utopia asta?”, am întrebat curios aşteptând să aud o altă legendă sau vreun alt ritual de purificare. “

“Ce mi s-a povestit despre omul care a lăsat pergamentul aici ca amintire, era că el ar fi fost pe o insulă undeva în sudul Atlanticului. Calea către Utopia nu e menţionată în nici o carte astfel că nu ştiu cum ar putea să ajungă cineva pe acele maluri, în afară de propria-i dorinţă, credinţă şi convingere.”

“Dar ce e aşa special acolo care să merite să fac efortul de a descoperi insula de care vorbeşti?”

“E un loc în care zodiile nu au putere şi influenţă iar cei care ajung acolo pierd senzaţia trecerii timpului”

“Să înţeleg că e precum raiul de care vorbeşte religia?

“Nu. Oamenii şi tot ce e pe insulă tranzitează viaţa în aceeaşi formă că noi toţi. E doar o singură excepţie, locuitorii Utopiei nu ştiu ce înseamnă timp.”

“Stai că nu te înţeleg, asta înseamnă că nu au trecut sau viitor?

“Oarecum.Trăiesc prezentul altfel. Trecutul îl simt şi îl folosesc înţelept însă dimensiunea viitorului le lipseşte cu desăvârşire”.

“Şi ce beneficii  ţi-aduce să nu ştii ce vei face mâine?” am întrebat eu din cale afară de curios.

“Întrebarea ta e prea utilitară. Beneficiile sunt relative. Mai curând ce stare crează un astfel de loc sau ce fericire poate fi acolo”, a spus el şi s-a aşezat într-un colţ şi cu bricheta a aprins fitilul lămpii. Flacăra a luminat mica încăpere iar întunericul s-a refugiat în ascunzişuri.

“Vezi tu….” îmi zise, “ …. Vezi iacul acela care paşte afară?”

“Da”, i-am răspuns.

“Animalele nu ştiu ce e mâine; iacul nu ştie ce este trecut dar îşi aminteşte şi asta îl ajută să se întoarcă înapoi la mănăstire în fiecare seară. El nu are planuri pentru mâine. El şi toate animalele, dealtfel, trăiesc doar în prezent. Toate nevoile lor sunt legate de clipele acestei zile. Cam asta e ce mi s-a povestit că face Utopia deosebită.”

“Adică cine ajunge acolo nu mai poate pleca pentru că nu poate face planuri pentru un posibil mâine?”am întrebat eu oarecum contrariat de vârtejul temporar care învăluia insula din povestea maestrului.

“Cei care au ajuns acolo ştiu şi păstrează în minte de unde au venit şi nu vor uita asta. Unii chiar pleacă înapoi în ţările lor, mai ales dacă au venit pe cont propriu şi cu echipamentul lor. E aşa cum migrează păsările, simt plecarea chiar dacă nu o înţeleg. Cei care pleacă au un rol special: împrăştie între oameni miracolul Utopiei.”

“Îmi sună ca insula sirenelor din “Odiseea” lui Homer. Legende greceşti- nu ştiu dacă au ajuns şi pe aici în Tibet- Doar că acei marinari care coborau pe insula lor nu mai plecau.

“Nu am auzit de legenda sirenelor, poate mi-o vei povesti mâine” spuse maestrul zâmbind.

“Cu plăcere, însă înainte de asta aş vrea să ştiu de ce s-ar duce cineva în acest “loc bun” sau Utopia cum o numeşti tu?”

“Vezi tu, unii dintre noi aici în Tibet căutăm sensul vieţii în clipa prezentă. Nu ne diluăm viaţa cu planuri şi dorinţe. Esenţa clipei ne este mai importantă. Aşa ceva poate fi o învăţătură şi pentru alţii”

“Nu înţeleg” i-am răspuns, “mie îmi place să anticipez o stare; aproape că pot spune că mă încântă de două ori. Odată când o visez cu ochii deschişi şi, a doua oară, când o trăiesc cu adevărat.”

“Mă bucur că simţi astfel de lucruri aşa cum povesteşti; ascultându-te mă gândeam să te întreb dacă observi diferenţele dintre ele?”

“Nu m-am gândit la asta”

“Neavând un mâine oamenii din Utopia se gândesc şi se bucură doar de experienţele zilei şi de ce au simţit de-a lungul orelor. Utopia oferă şansa în cazul în care retrăim o experienţă si recunoaştem ce am simţit în trecut într-o situaţie asemănătoare apoi să  modeleze prezentul mai bine pentru a-i intensifica valoarea.”

“In timp ce spuneai asta mă gândeam la prietena mea pe care o iubesc mult şi cum ar fi dacă aş fi cu ea în Utopia? Oare dragostea noastră ar creşte la nesfârşit?”

“Acolo valoarea clipei ar fi alta.” Mi-a răspuns el şi a pus ceainicul pe covor.

 “În ce fel ar fi deosebită de ce trăiesc cu ea acum când suntem împreună?”am întrebat curios

“Depinde de cum vă bucuraţi de momentele când sunteţi împreună şi cum recunoaşteţi valoarea acestor clipe. Dacă vă dăruiţi reciproc atenţia cuvenită la ce se petrece în jurul vostru şi vă bucuraţi de atingeri când vă revedeţi iar seara în casa voastră, când vă luaţi în braţe, când vă împărtăşiţi înainte de a adormi trăirile zilei şi lucrurile mărunte pe care le-aţi întâlnit; atunci seva orelor  v-au îmbogăţit. Dacă ce am spus se regăseşte în mintea ta atunci sunteţi speciali “a finalizat el fraza şi a turnat încă un ceai în cana pe care o aveam în faţa mea.

“Uneori suntem exact aşa” i-am zis “însă sunt situaţii în care venim cu încărcături de altă formă şi greutate. Avem cariere şi suntem preocupaţi de progresul nostru.” şi am ridicat cana după ce i-am mulţumit pentru ceaiul fierbinte.

“Dacă vă încărcaţi cu prea multe aşteptări străine de natura voastră, cu responsabilităţi care nu sunt aliniate cu priorităţi  profunde, abilitatea de a vă regăsi e mai lentă, chiar dificilă.”

“Dar tot ce am spus inainte e parte din viaţa mea de zi cu zi şi nu ai cum să nu le accepţi“, i-am răspuns eu foarte convins de adevărul din cuvinte.

“De acord”spuse el “Gândeşte-te însă că nu ai avea nevoie de planuri, asta te-ar învaţa experienţa Utopiei. Dimineaţa care va veni în Utopia, în mintea voastră nu există. Când deschideţi ochii începeţi o nouă aventură. Va fi doar o altă zi la timpul prezent plină cu surprize necunoscute şi pe care o veţi îmbogăţi eventual cu amintirea unor trăiri trecute.

“Ascultându-te”,i-am răspuns “văd cu ochii minţii familii de gheparzi, lei sau hiene; fapt valabil pentru tot felul de animale, care îşi trăiesc clipa la fel. O pornesc dimineaţa în căutare, descoperă sau nu ceea ce îşi doresc şi se regăsesc bucuroşi cu ceilalţi membri al clanului  în aplecarea serii peste savană”.

“Aşa este, cu o singură completare. Omul poate să o facă mai bine, mai profund. Atingerea, ascultarea, înţelegerea pot fi mai intense, trăirea mai electrizată iar răspunsul la întrebarea ta “dacă dragostea ar creşte la nesfîrşit” ar putea să fie: Da, amploarea vibraţiei din piept poate creşte cu fiecare zi trăită

“Îmi place Utopia pe care mi-ai descris-o” i-am spus după o introspecţie lungă. “Cuvintele tale mă fac să simt puternic dorinţa de a cauta insula asta de care nu ştie nimeni. Sau poate voi privi în mine să descopăr dacă nu am în mine părţi din Utopia. Crezi că noi, oamenii, avem bucăţi de Utopia în piept?” Acum că afirm asta mă gândesc că iubita mea pare să fi fost odată acolo. Când suntem împreună simt că are atâtea din Utopia în ea.

A zâmbit şi m-a privit lung iar după o pauză şi mai lungă a spus: “Fiecare dintre oameni poartă o bucată de “Utopia” în inimă. Fiecare ar putea să se oprească o clipă ca să o recunoască. Dacă ne-am dărui unul altuia acest cadou mai des, am asculta mai atent, am fi mai curioşi şi am întreba mai mult, am fi mai aliniaţi suflteşte cu persoanele care ne sunt importante şi cu siguranţă ne-am bucura de viaţă mai intens. Dar cel mai important: am zâmbi mai mult şi am iubi mai profund” a încheiat el şi s-a ridicat de pe covor.

“Şi care ar fi metoda de recunoaştere, sau mai exact cum mi-aş putea seta mintea ca să intru în starea asta când mă întâlnesc cu ea?

“Să o priveşti în ochi şi să o întrebi ”Ai fost astăzi în Utopia?” “

“Şi dacă îmi spune că a avut o zi grea?” i-am răspuns uşor iritat de simplitatea sugestiei

“Poţi să îi sugerezi să faceţi o plimbare mentală în Utopia ca să găsiţi pacea şi liniştea. Întrebarea e în primul rând folositoare ca să creezi cadrul potrivit unui dialog de calitate. După asta temele şi forma rezolvării lor, cu siguranţă se vor simplifica. Astfel Utopia şi tot ce oferă ea, vă va face mai bogaţi sufleteşte.”

M-am ridicat încet de pe covor cu gândurile uşor răvăşite, am ieşit să mă spăl pe dinţi şi când m-am întins în sacul de dormit, am tras fermoarul şi am suflat în flacăra din micul opaiţ. În gând, şi cu un zâmbet pe faţă, am invitat-o pe partenera mea de aventuri, care era la vreo 10.000 de km distanţă, la o plimbare în Utopia.

Trimite pe Y!

Comentarii: 2 downjos

vasile
Spiritul lui Tristan, mereu aflat in bejenie ( 2014-04-29 15:38:54) uptop
nophoto
Galati, Romania
Membru din: 2008
Postari: 129
 Ultima data in care Tristan m-a dus intr-o calatorie literara a fost in Tibet.
 Ei bine, dupa ceva timp, ...dupa mult timp, Tristan a impins limita orizontului mai departe. Ceea ce este direct observabil e faptul ca nici dupa Taj Mahal, nici dupa Maciupiciu, nici dupa Egipt, baia turceasca sau Kilimanjaro, niciodata spiritul literar al lui Tristan nu a zabovit atat de mult.
Daca as fi fost fortat chiar cu arma la tampla sa prevad urmatoarea destinatie a lui Tristan, dupa Tibet, mi-ar fi fost imposibil sa o fac. Tocmai pentru ca la altitudinile "acoperisului lumii" se petrec lucruri adanci. Dovada este zabava inedita a autorului.
 Si totusi, Tristan a mai gasit inca o destinatie pe care a trebuit sa o adauge crecendo-ului sau literar; asadar m-a luat din Tibet si m-a dus in Insula Utopia (gr. "fara loc").
...domnule Calator, de la ce casa de bilete iti cumperi voucherele?!


cu o floare la rever,
Vasile.

Modificat de: vasile (2014-04-29 15:42:05)
ina_noileanu
O alta forma de calatorie ( 2014-04-29 20:25:10) uptop
userphoto
Bucuresti, Romania
Membru din: 2008
Postari: 94
O plimbare in Utopia ne-ar prinde bine tuturor! De acord?
Recunosc ca imi place mult ce ai scris, Tristan. "Joaca" cu bolul tibetan nu-mi este straina...
Tare frumos...

Mai asteptam si alte "calatorii" din varful penitei tale?
Comentarii: 2 uptop

Adauga comentariu

Copyright Horia Moga 1998-2017, Toate Drepturile Rezervate
itcnet
Forum Iasi | Prieteni, videoclipuri | Horia Moga foto&blog