| aiko | 2008-07-01 00:14:50 | |
Leiden, Olanda Membru din: 2001 Postari: 31 |
Mi-e dor... |
|
| Keywords:
vanatoare tacere moarte fum dor
Pe aceeasi tema: Rame | |
||
Pagini: 4
| Comentarii: 34 ultimul comentariu |
 jos |
| believenoneofus |
|
|||
|
Brasov, Romania Membru din: 2004 Postari: 68 |
intelepciunea simpla si calma romaneasca coboara parca mai usor din teoretic in practic, din mental in fiintare. Fara sa stiu ca asta vei spune, ma gindeam ieri ca am primit un dar fara de seaman: constiinta, simpla si calma, ca fac parte din viata... simplu si calm... fara trufii spirituale, fara revelatii ale unor adevaruri absolute, fara ambitia de a atinge eternitatea si altfel decit prin copiii care fac la rindul lor copii, care si ei lasa in urma lor copii si asa mai departe. Ca pacea si calmul vin din intelegerea faptului ca sint "in fire", parte din ea, ca ma simt in datul lucrurilor, o particica neinsemnata din viata, o mica scinteie care miine-poimiine va disparea, asa cum dispar valurile la mal dupa ce au calatorit citeva clipe pe suprafata oceanului. Si ca nu imi doresc altceva decit acea simpla si calma impreunare a miinilor atunci cind imi va fi vremea, in timp ce ochii copilului meu si ai copiilor copilului meu imi lumineaza calm drumul... Modificat de: believenoneofus (2008-09-29 10:33:48) |
|
||
| cuore |
|
|||
 , Membru din: Postari: |
descopar, cu un fel de zimbet, aceleasi ingrediente in ciubarul stramosesc, doar ca le zice altfel. Cica daca mazgalesti ceva la intamplare si apoi il areti altora, fiecare va vedea altceva. In incercarea de a ghici ce reprezinta acel desen haotic fiecare face apel la ceea ce are la dispozitie, adica propriile amintiri, impresii, emotii si cunostinte. Nu putem construi ceva cu materiale pe care nu le avem. Se zice ca asta ar fi explicatia pentru care fiecare intelegem altceva cand citim acelasi text, cand ne intalnim cu aceeasi situatie, etc. Deci, in legatura cu darurile, cred ca nu sunt doar atat :) |
|
||
| rosebud |
|
|||
|
Bucuresti, Romania Membru din: 2002 Postari: 1 |
Traieste-ti viata aici si acum
Fiecare fir de nisip din clepsidra
Sa-ti deschida mereu un alt drum
De urmat.
Traieste-ti viata frematand
Ca un val de mare albastru
Umple-ti sufletul, furand
Raze de soare.
Traieste-ti viata ca si cand
Soarele ar apune si-ar rasari
In palmele tale arzand
Lacrimi de fericire.
Traieste-ti viata ca si cum
Ai fi un fluture de-o zi
Pentru el conteaza acum
Doar zborul. |
|
||
| cuore |
|
|||
|
, Membru din: Postari: |
"Mi-e dor de ceva, mi-e dor de ma sfasie, dar nu stiu de ce..." Ieri am stat de vorba cu un sarac de la un asezamant social. Printre altele, l-am intrebat daca li se ofera de lucru, pentru a depasi situatia. Mi-a raspuns ca da, dar pe majoritatea celor de acolo nu-i intereseaza. Au hrana calda, pat curat, chiar si televizor, totul gratis. De ce ar face-o? E o viata "buna". Singura restrictie e sa nu vii acolo baut. Vorbea cumva cu dusmanie despre ceilalti, in special de cei veniti de la casele de copii si de prin puscarii. Spunea ca acestia vorbesc urat, batjocoritor. Nu vor altceva in afara situatiei lor de acum. La sfarsit mi-a aratat "stanga" lui, sa ma convinga ca nu-i e frica de ei. Il intrebam de programe, ce se face pentru ei pentru a iesi de acolo, pentru a elibera locurile pentru altii cazuti in necaz, dar, desi avea o istetime nativa, parea incapabil sa vada mai departe de "lumea" lui. Nu ma intelegea, era ca si cum i-as fi vorbit de Marte si nave spatiale. Si m-am intrebat unde e dorul din ei. Din cei ce traiesc acolo. Coborand apoi Cetatuia, am vazut doi oameni intinsi pe un carton, in jurul unui foc. Desi era in jurul amiezei, zaceau acoperiti cu nailone. Dormeau, zaceau, incercand sa nu mai simta nimic. Tot universul li se redusese la acel spatiu ingust dintre peretii de nailon, si toata simtirea la frigul continuu din corp. Cand viata isi cerea dreptul si voia mai mult, o dusca dintr-o sticla ii ajuta sa-si atinga scopul: sa simta cat mai putin. Si m-am intrebat cine le-a furat dorul din ei. Azi am vazut un film: Legenda lui 1900. Un copil alb este abandonat la nastere pe un transatlantic. Crescut de negrii care lucrau in cala, universul copilariei lui nu se intinde mai departe de peretii vaporului. Fascinat de cel mai frumus lucru din acea lume, sala de bal, isi exprima sentimentele si visele la pian, ajungand in scurt timp celebru. Desi ar fi putut sa aiba totul pe uscat, nu reuseste niciodata sa paraseasca vaporul, lucru de neinteles pentru ceilalti. Inainte de a muri, odata cu vaporul, isi clarifica sentimentele ce l-au impiedicat sa coboare, intr-un mod care mi-a amintit de acest subiect, dor si fum, vanatoare de sine: "Tot orasul Nu ii vedeam sfarsitul Sfarsitul... Te rog? Vrei te rog, sa imi arati unde se sfarseste? Era totul foarte bine pe pasarela aia. Si eram cel mai bun în haina mea eleganta Faceam o figura frumoasa Si coboram Nu ceea ce am vazut m-a oprit, Max Era ceea ce n-am vazut Intelegi? Ce nu am vazut In orasul acela intins era totul, cu exceptia unui sfarsit Nu avea sfarsit Ceea ce nu am vazut a fost momentul cand totul ia sfarsit Sfarsitul lumii De exemplu, pianul Clapele incep Clapele se termina Stii ca sunt 88 Nimeni nu te poate contrazice Nu sunt infinite Tu esti infinit Si pe clapele acelea, muzica pe care o canti este infinita Imi place asta Cu asta pot sa traiesc Ma urci pe pasarela aia Si imi desfasori in fata o claviatura cu milioane Milioane de clape ce nu se sfarsesc niciodata Si asta e adevarul Max, ca nu se sfarsesc niciodata Claviatura este infinita Si daca este infinita nu exista muzica pe care sa o poti canta Si stai pe scaunul pe care nu trebuie Asta este pianul lui Dumnezeu Isuse, ai vazut strazile? Doar strazile. Erau cu miile Cum sa te descurci? Cum alegi doar una? O femeie O casa O bucata de pamant care sa fie a ta un peisaj pe care sa-l privesti Un mod de a muri Nici macar nu stii cand se va termina Vreau sa zic, nu te sperie niciodata gandul la asta? La maretia trairii in ea? M-am nascut pe vasul asta Si lumea a trecut pe langa mine chiar si doua mii de oameni odata Si am avut dorinte Dar nu mai multe decat au incaput intre prora si pupa Imi cantam fericirea, dar nu pe un pian infinit Am invatat sa traiesc asa Uscat? Uscatul e o corabie mult prea mare pentru mine E o femeie prea frumoasa o calatorie prea lunga un parfum prea puternic E o muzica pe care eu nu stiu sa o cant. In cel mai bun caz, as putea mor Pana la urma, eu nu exist pentru nimeni"" Modificat de: cuore (2009-11-02 23:07:28) |
|
top
