| shadow | 2009-10-28 02:18:29 | |
Rotterdam, Olanda Membru din: 2008 Postari: 24 |
Mai e puțin și se împlinesc 20 de ani de la revoluția din decembrie. 20 de ani de libertate, de democrație mai bine sau mai prost înțeleasă, de schimbări politice și sociale majore în viața României și a românilor, fie ei acasă sau plecați peste mări și țări. Plecați, nu fugiți, pentru că de 20 de ani încoace românii au voie să plece. Și să se și întoarcă, dacă își doresc, fie permanent, fie doar în vacanțe. Dar nu despre asta vroiam să vă vorbesc. Ci despre 21 decembrie 1989. Era o zi mohorâtă de iarnă. Cer de plumb, cu nori sterpi, cenușii, întinși uniform până la orizont, abia pătrunși de un soare invizibil. Aveam 13 ani, în mijloc de clasa a VII-a și eram la bunici, într-un sat din inima Bărăganului. Știu că mă trezisem în dimineața aceea fără vreun plan anume. Nu ninsese deloc, ba chiar plouase cu câteva zile înainte, dar pământul era înghețat, iar apa se scursese prin șanțuri, fără să lase în urmă nămol. După dejun mi-am luat mingea și am plecat cu un prieten - Dumitru, zis Mitel - să ne jucăm, în speranța că o să ne strângem suficienți pentru un fotbal. Deocamdată pasam mingea de la unul la altul, alergând de colo colo ca să ne încălzim. Era frig. Mama a fost cea de la care am auzit că "se întâmplă ceva". M-a luat de mână și i-a zis și lui Mitel să meargă acasă și să dea drumul la televizor. Pentru că se întâmplă ceva important. Foarte important. Spune-le și părinților tăi să se uite, i-a mai zis, și apoi am plecat cu tot cu minge. Nu știam încă ce să gândesc. N-o mai văzusem niciodată pe mama în așa o stare, și trebuie să recunosc că m-a speriat un pic. Tata era și el acasă, nu mai știu când se întorsese din voiaj, și când am ajuns l-am găsit împreună cu bunicii și cu sora mea în fața televizorului. În fața Comitetului Central, Ceaușescu era huiduit la scenă deschisă. "Stați liniștiți la locurile voastre." Îmi amintesc extrem de clar aceste cuvinte, și intonația patetic-panicată a unui dictator cvasi-senil care nu era în stare să perceapă greutatea istoriei care îi apăsa din ce în ce mai tare umerii, și care avea în cele din urmă să-l strivească întru totul o săptămână mai târziu. Nu mai știu însă dacă l-am văzut spunând aceste lucruri atunci, în direct, sau în nenumăratele reluări din zilele și lunile următoare. Cu mintea de-acum - sau de acum 10 sau chiar 15 ani - pot percepe importanța unui astfel de moment. Dar în ziua aceea nu știam decât că se întâmplă ceva extraordinar și neașteptat. Ceva care e în măsură și să îi înfricoșeze, și să le dea speranță alor mei părinți. Ceva din agitația lor interioară a trezit în mine, cel de atunci, o neliniște aproape sobră, deloc potrivită unui copil de 13 ani. Știu că 22 decembrie este pentru mulți sinonimă cu revoluția română. Ziua acțiunii. Ziua când am rupt poza lui Ceaușescu din toate manualele și le-am dat foc în fața casei. Ziua când tatăl meu și-a pus o brocardă tricoloră la mână și a mers cu restul bărbaților să își facă libertate. Ziua când Dinescu a citit la noua televiziune liberă proclamația către țară. "Fraților, am învins!" Ziua în care a căzut regimul comunist. Pentru mine însă 21 este ziua adevăratei revoluții. O zi în care mi-am văzut părinții îndrăznind să spere. O zi cu miros de tub catodic și gust de cartofi prăjiți în grabă, pe plita bunicii. Ziua în care am auzit pentru prima dată în viața mea cuvântul "dictator". Voi ce vă amintiți de-atunci? |
|
| Keywords:
revolutie decembrie 89 romana
Pe aceeasi tema: O carte vegetariana, va rog. Cu blat crispy, sau pufos ? | |
||
| Comentarii: 2 |  jos |
| dark |
|
|||
|
Bucuresti, Romania Membru din: 2001 Postari: 130 |
Pe 20 ale lui Decembrie plecasem cu liceul intr-o tabara pe care , intr-un fel, o organizase si tata. Cu cateva zile in urma fusese ziua mea, iar pe 17 - duminica - se serba ziua mea. Facusem 15 ani. La TV se vorbise despre evenimentele de la Timisoara, pana si rusii vorbeau de dictatorul Ceausescu, lucru nemaiauzit pana atunci la o televizune sau radio tovarasesc. Asa cum spusesem plecasem in acel 20 catre Pucioasa. Dirigintele nostru era un fizician tanar a carui imagine o am si acum in fata ochilor: un tip nici frumos nici uratel, dar caruia ii straluceau ochii atunci cand facea lucruri de echipa. Un om modest si drept care ne-a invfatat in lunile de atunci ce inseamna echipa, dar si materia pe care o preda devenise pate din echipa noastra de pustani cu creiere prajite de Mihai Viteazu. Fac o paranteza pentru a explica ce am vrut sa spun: La Mihai Viteazu mergeau atunci geniile si pilosii. Eu ma nimerisem acolo exact ca musca in lapte si constituiam o grupa minoritara de elevi care avusesera puterea de a intra , dar nu cred ca aveau puterea sa si ramana. Si eu nici nu am ramas:))) Pe 21 incercasem sa iau legatura acasa si nu am reusit decat la pranz. Mai spre seara a fost ocupat mereu, dar nu m-am impacientat pentru ca stiam ca pricum telefoanele mergeau extrem de prost. Colegii nu vorbeau de evenimentele de la Timisoara. Doar unul a incercat sa ma traga d elimba daca am ascultat la Europa Libera... Am raspuns inocent: Ce este Europa Libera? Desi la mine acasa se asculta seara de seara, atunci am ales sa nu recunosc acest lucru... si bine am facut: tipul respectiv s-a dovedit a fi turnator... Nu stiu daca m-ar fi turnat, dar era un risc inutil atunci... Pe 22 am iesit din hotel si stiu ca gasisem la magazinul din centru filme ORWO color de 65 de lei. Aveam 170 de lei bani de buzunar si nu stiam daca sa iau 1 sau 2... Tata era un fotograf pasionat si filmele se gaseau greu acum. Sa iau 1? Sa iau 2? Am luat 2... oricum nu aveam ce face cu banii si venea Craciunul curand... aduceam si eu un cadou acasa. Cand am iesit din magazin era mai multa lume pe strada si o basculanta claxona de nebuna gonind cu un steag atarnat de bena... Am travsrsta strada si am plecat spre hotel/pensiune... Ajuns acolo imi gasesc colegii la etaj. Stateau in jurul unui radiocasetofon si ascultau ceva de dictatorul animal si puterea oamenilor... Am crezut ca asculta casete cu Mircea Crisan, un comic anticomunist foarte cunoscut in anumite medii la acea vreme. Dar rotile nu se invarteau la caseta. Am crezut ca asculta Europa Libera... dar un coleg mi-a facut semn sa ascult. Si atunci am realizat... Era Radio Romania 1 care emitea strigatul la lupta al unei Capitale mult prea incarcate de purtatul jugului... era strigatul oamenilor care vroiau libertate. Dirigul )asa ii ziceam) ne-a chemat pe toti si a spus: astazi facem prima lectie de democratie. Avem 2 posibilitati: 1 - ramanem aici unde stam linistiti pana vedem ce se intampla sau 2 - mergem acasa cu parintii. Am votat atunci cu totii entru prima oara liberi si fara a ni se fi impus ceva... Am ales sa venim la Bucuresti. Apropiindu-ne de Bucuresti am ales sa NU o luam pe autostrada ci pe drumul alaturat. La vreo 30 de km de Bucuresti am vazut pentru prima oara steagul gaurit. Acel steag tricolor fara stema. Tot atunci am renuntat si la 1 din cele doua filme color: 1 coleg avea aparat de foto si a facut poze. Nu am niciuna din ele, nu mi-a dat... Ma rog...vremuri tulburi in care uneori oamenii mai si uita... Am ajuns la o autobaza de langa Bucuresti. Atunci am aflat ca autocarul era fara frane, dar dirigintele luase hotararea sa venim cu grija pana aici doar ca sa ramana hotararea votata valabila. Am schimbat masina si am intrat in Bucuresti. Ne-a lasat pe fiecare cat mai aproape de casa. Am intrat in casa si am spus: Buna mami, buna tati...eu plec la Televiziune catrebuie aparata... Atunci cred ca tata mi-a salvat viata, prvind retrospectiv: mi-a zis sa iau ceva de mancare ca mergem impreuna... Am zis ca este o idee buna, ca nu mancasem nimic in acea zi (era deja 6 seara)... Si m-am trezit ca mi-a luat cheile.. si m-a incuiat in casa... eram la etajul X... Si mi-am dat seama dupa cateva luni: il vazuse pe Iliescu la televizor si si-a dat seama ca era o facatura. Bucuria ca scapasem de Ceausescu era dublata la ei mei de grija pentru faptuil ca era o chestie contrafacuta. Personaje demente ale vremurilor grele apareau pe rand la Televizor cu mult prea mult curaj... si ardeau arhive importante la Biblioteca din Centru... Au fost vremuri tulburi si chiar si acum imi aduc aminte gustul amar al neincredrii intr-un viitor ce , din pacate, s-a soldat a fi cum a crezut tata: fals, doar o schimbare hotarata de dinainte... |
|
||
| hohenstaufen |
|
|||
|
Bucuresti, Romania Membru din: 2008 Postari: 16 |
Eram cam mic pe atunci...Si culmea tot intr-un sat de prin Baragan...Cu fratele meu jucam fotbal in gradina sem-inghetata nu de alta dar tocmai construisem o poarta frumoasa mare cam cum vedeam pe Municipal...Si venise si varmiu mai mic si toti trei abia asteptam sa trecem in poarta sa ne aruncam si sa plonjam (aveam o chestie ca sunt la fel de bun ca Rinat Dasaev)... Si un alt var mai mare ne-a anuntat, venind in fuga, ca nea Nicu a cazut...Am ramas blocat credeam ca e vorba de tata (deh tot Nicu  ); dar apoi am realizat de cine vorbea.Era vesel Fane; avea o cocarda la brat... Si peste o ora tata a venit si ne-a intrerupt jocul si ne-a luat acasa unde toata seara ne-am uitat la luminile elicopterelor si auzem sunetul armelor... Si apoi a fost altfel; o senzatie de rebirth pe fetele oamenilor...Erau veseli dar si inspaimantati parca de ce va fi.... Cam atat mai tin minte.... |
|
top
