| alsacia75 | 2009-02-11 22:39:54 | |
Bucuresti, Romania Membru din: 2004 Postari: 141 |
Probabil este o amintire din copilarie. Nu o pot insa identifica cu certitudine. Soarele tocmai ce-a rasarit. E inceput de vara. Sunt pe camp, stau in iarba si privesc cercul de foc ridicandu-se de-a lungul unui trunchi de nuc. Cand va ajunge sa fie filtrat prin desisul frunzelor nu o sa-l mai pot privi ca acum, direct in ochi. Capsule mici de apa atarna nehotarate in varful vreunui fir de iarba sau pe vreo petala mica de buruiana. Sa cada sau sa se evapore? Pamantul reavan e somnoros si are un... hmm... un miros de radacini ude si iarba cosita. Intr-un tufis din dreapta se cearta niste vrabii harnice. Mai departe, dinspre padure, se aude cantec rar de pasare maiastra. Dinspre balta de la stanga mea, peste cateva coline, razbate oracait de broaste cu gusa umflata. Ma zgribulesc si-mi adun picioarele sub mine. Strang bluza larga, de imprumut, in jurul meu, incrucisand bratele pe piept. Imi aud si respiratia. Lumina se mareste, devine orbitoare fara sa stiu cand. Imi schimb pozitia foarte putin, atat cat sa ascund soarele fix in spatele trunchiului de nuc din varful pantei. Zambesc si inspir dimineata adanc. E aer din aur si umiditate. Aproape ca se vede roua intorcandu-se in cerul senin. Cosasii si greierii misuna printre buruieni, topaind in treaba lor. Ma simt mai mica decat ei si mai fara rost. De fapt, m-am pierdut. Mi-am pierdut definitia si exist doar in gand. Un gand fericit per se intr-o dimineata de vara. |
|
| Keywords:
dor perceptii amintiri
Pe aceeasi tema: Dor si fum | |
||
| Comentarii: 1 |
| alsacia75 |
|
|||
|
Bucuresti, Romania Membru din: 2004 Postari: 141 |
Toti stim cum miroase un covrig cald, nu? Din ala cu mac si o tona de sare. Dar isi mai aminteste cineva cum miroase, cum se simte o imbratisare dupa care ai tanjit mult? Nu una de toata ziua, cand te revezi seara cu cineva drag de care te-ai despartit la micul dejun. Apropierea de gatul cuiva si cuibarirea obrazului sub barbia celuilalt... E acolo un culcus catifelat care te face sa inchizi ochii si te simti complet. Stiti?... sau e doar o fantezie de-a mea?  Cand iti vine sa il respiri pe celalalt, sa treci dincolo de uman... Mai aveti doruri de astea? Sau va e cunoscut abandonul in voia naturaletii? Adica sa renunti la efortul sustinut de a face, drege, rezolva, incita, rezista dincolo de dorinta - si sa spui scurt, cuprinzator si sincer: "Nu, imi pare rau. Eu nu sunt asa cum ma crezi, cum ma vrei. Eu sunt doar atat... Si ma simt bine fara coada de paun sau fara artificii care sa ma lumineze de jur imprejur." E o usurare si o intoarcere la firescul din noi, la simplitatea care ne da aripi. Ne ridicam mai usor spre fericire cand suntem despovarati de incarcatura care nu ne defineste. Iti vine sa tragi adanc aer in piept, sa privesti cerul zambind si sa-ti spui: "Buun. Acum sunt mai usor!" Am impresia ca sunt singura in fata oglinzii  Nu conteaza, "oboseala de a scrie" cred ca s-a dus. Ma scutur de amintiri pe care le pot spune cu sinceritate. Poate ar fi trebuit sa le pun, totusi, pe blog. As fi fost ca in camera mea, cu usa deschisa... |
|
top
