| gabriela | 2009-08-14 08:47:42 | |
Toronto, Canada Membru din: 2008 Postari: 45 |
=================================================
What about love? How has the development of society and technology -- especially the greater accesses to information -- affected our relations in your view?
The greatest new factor was the development of individualism … People have difficulty in abandoning the idea of the romantic love, so much part of the 19th century, in which the objective was the fusion of two halves that would be together all the time and everywhere. Individualism requires more individual liberty and moments of solitude, an aspect I consider a great advance in practical terms. Now, for the person to be able to really enjoy the delights of a life in which individual liberty does not collide with the romantic objectives, that person will have to fully develop emotionally to a level of more autonomy and to be able to cope with oneself. In order to be well alone there must be real emotional autonomy. To get along well the couple must have respect for the differences. Nowadays, the key word in relationships is "respect" and no longer "concession" as it was in the times when everything had to be done together (one allowing and the other leading). We are advancing even unwillingly, yes, because individualism happened as a byproduct of technological advancements and not due to any conscious decision of mankind. Mankind interferes in the habitat and changes it, then they get back the changes that obliged them to modify themselves and the form they relate.
Flavio Gikovate ===============================================================
WHY DO PRINCES BECOME FROGS?
To understand why we become disappointed by our beloved, we need to comprehend the dating process: to discover what instigates us to become sentimentally enchanted by someone. What makes a person, who was a perfect stranger such a short while ago, become so indispensable to us that we are unable to imagine our life without this individual? There is no way to answer this question entirely, but some partial conclusions can be useful in helping us to commit fewer mistakes.
In the first place, people become involved because they believe to be incomplete. If we all felt “whole” instead of “half” persons we would not love, because love is the sentiment that we develop for someone who provokes the sensations of cozyness and completeness that we are unable to experience when alone. The choice of a partner involves intriguing variables that range from the desire of feeling protected to the need of being useful or even exploited.
Physical appearance plays an important role during this phase, especially for men, since they are more sensitive to visual stimuli. In the memory of many men there is a register of figures that impressed them and which serve as a foundation for creating the ideal models with which each woman they meet is confronted. It may be the color of the eyes, hair, or the type of breasts or hips. Those are elements that they recollect from their mothers or even from a movie star. Women also select indicators of the ideal man: he must be slender or sturdy, the executive or the intellectual type, an art lover, and so on. All these ingredients include erotic elements and are transformed in our imagination into symbols of ideal partners. Suddenly, we suppose to have found a significant quantity of those symbols in the person whom we met. And we fall in love.
The phase of enchantment, however, is not merely based on aspects connected to appearance, but also on what lies inside. However, another situation might occur: we converse with someone who has caught our attention and, due to the initial attraction and to our enormous desire for love, we tend to recognize in this individual the affinities that we have always wished would exist in the one who entrances our heart.
For example: a frail and intellectualized lad is viewed as emotional, romantic, delicate, respectful and not especially jealous. The girl is enchanted by him and hopes that he is the bearer of those qualities. It is called idealization: to believe that the other possesses the characteristics that we attribute to him. We dream of an enchanted prince – or with the ideal princess – and we project all our wishes upon that person. And, when we begin to live together, we expect the reactions peculiar to that idealized being.
But what happens then? It is the flesh and blood individual who will react and behave according to character. And it is very probable that we become disappointed – not exactly on account of his characteristics, but because we invested him with our fantasies of perfection.
The mistake is not always in the partner, but in the fact that we dreamed of him more than we paid attention to his real personality. That is a good example of the dangers derived from the sophistication of the mind, which is capable of employing its imagination so freely that reality can never measure up to it.
Flávio Gikovate ON BEING ALONE...
It was not merely technological progress that marked the beginning of this millennium. Amorous relationships are also undergoing deep transformation and revolutionizing the concept of love. At present, what is sought is a relationship compatible with modern times, in which individuality, respect, joy and the pleasure of being together can exist; no longer a relationship of dependence in which each partner transfers to the other the responsibility for his well-being. The idea of one person being the solution for our happiness, which was born with Romanticism, is fated to disappear in the beginning of this new century. Romantic love is based on the assumption that we are a fraction and need to find our missing half in order to feel complete. Often, even a process of personality loss can occur which, historically, has predominantly affected women. She abandons her characteristics with the purpose of amalgamating to the masculine project. The theory of the connection between opposites also stems from this root: the other has to know how to do what I am unable to do. If I am docile, my partner should be aggressive, and so on. That is a practical idea for survival but not quite a romantic one, by the way. In this century the word of command is partnership. We are exchanging love of need for love of desire. I enjoy and desire the companionship, but I do not need it, which makes a huge difference. With technological progress, which demands more individual time, people are losing the dread of being alone and learning to live better in their own company. They are beginning to perceive that they may feel a fraction but that they are whole. The other, with whom one establishes a bond, also feels like a fraction. But he is not a prince or a savior. He is merely a companion for the journey. Man is an animal who alters the world and, afterwards, needs to recycle himself to adapt to the world that he has fabricated. We are entering the age of individuality, which has nothing to do with selfishness. The selfish individual has no personal energy; he feeds on the energy that emanates from the other, be it financial or moral. The new form of love, or more love, has new features and meaning. It aims at the encounter of two whole beings, and not the reunion of two halves. And that is only possible for those who succeed to work out their individuality. The more competent an individual becomes to live alone, the more prepared he will be for a positive amorous relationship. Solitude is okay; to be alone is not shameful. On the contrary, it confers dignity to the individual. Positive amorous relationships are very good; they are very similar to being alone; nobody demands anything from the other and both can grow. Relationships of domination and of exaggerated concessions are things of the past century. Each brain is unique. Our way of thinking and acting cannot serve as reference to evaluate anyone else. Often we believe that the other is our soul mate when, in truth, what we did was to invent him to our taste. Everyone should stay by themselves once in a while to establish an inner dialogue and to discover their personal strength. In solitude, an individual understands that harmony and peace of mind can only be found within the self, and not in another. Upon perceiving this, he becomes less critical and more understanding about differences, respecting each way of being. The love between two whole persons is much healthier. In this type of liaison cozyness exists, plus pleasure in the company and respect for the beloved. It is not always enough to be forgiven by someone, sometimes you need to learn to forgive yourself…
and
http://www.flaviogikovate.com.br/site/texts_en_english.htm
P.S. Nu am fost niciodata de acord cu felul de a gandi despre partenerul de viata ca fiind "jumatatea mea"...am considerat intotdeauna ca numai doi oameni intregi pot avea o realtie de calitate si de durata. Doi oameni care pot trai foarte bine si singuri, dar aleg sa traiasca impreuna. Si ma bucur sa citesc ca si FG considera la fel " The love between two whole persons is much healthier. In this type of liaison cozyness exists, plus pleasure in the company and respect for the beloved. It is not always enough to be forgiven by someone, sometimes you need to learn to forgive yourself…". Cu drag, Gabriela M |
|
| Keywords:
Flavio Gikovate Psihologie aplicata Iubire Relatii
Pe aceeasi tema: Ce este personalitatea umana? | Razbunarea in dragoste!!!! | |
||
Pagini: 3
| Comentarii: 23 ultimul comentariu |
 jos |
| miron |
|
|||
|
Mississauga, Canada Membru din: 2001 Postari: 297 |
"It is not always enough to be forgiven by someone, sometimes you need to learn to forgive yourself…". "Nu este intotdeuna destul sa fii iertat de cineva, citeodata tu trebuie sa inveti sa te ierti singur..." Dupa parerea mea iertarea fata de sine este primordiala in crearea intregului, prin asta intelegind ca omul isi asuma responsabilitatea propriei vieti, chiar si in lipsa "vinei" aparente. Ce vreau sa spun? Hai sa ne uitam la un baietel de 8 ani. Merge la scoala si colega de banca varsa pe ea calimara cu cerneala. Indignata spune la invatatoare ca baietelul nostru a varsat calimara. Mama baietelului este chemata la scoala. Baietelul este trimis in camera lui de o mama obosita si suparata, din pragul usii il cearta si este pedepsit, inainte ca el sa spuna ceva sau sa fie ascultat. Baietelul se trinteste in pat plingind si jurind ca nu va mai lasa nici o femeie suficient de aproape incit sa-l raneasca. In noaptea aceea a blocat orice apropiere feminina inclusiv partea feminina din el - partea intuitiva. In noaptea aceea s-a nascut barbatul care va creea tot ce-si doreste care cere actiune, logica, etc. Cine si de ce sa il ierte? EL este singurul care poate sa ierte acele doua prezente feminine din viata lui. Iertindu-le pe ele se iarta pe el insusi, isi deblocheaza partea lui intuitiva, EL devine intreg! Idea care imi place mie este: "iertind pe altii si cerindu-ti iertare de fapt ierti parte din tine insati". Zic si eu :)) Iuliana |
|
||
| cuore |
|
|||
|
, Membru din: Postari: |
> The love between two whole persons is much healthier. Interesant subiect, cum Gabriela a inceput deja sa ne obisnuiasca :) Spunea cineva pe aici, observand reactia copiilor la vederea unei masini in pana, fara roata, ca acestia au o tendinta innascuta spre intreg, ca nu se simt bine cand ceva lipseste. Si nu cred ca este cineva care sa nu-si doreasca „totul” , sau macar ceea ce are sa fie cat mai „rotund”, deci mai intreg :). Si cred ca Flávio Gikovate se foloseste de aceasta nevoie a oricui de intreg pentru a-si prezenta punctul de vedere. Dar cred ca ceea ce el numeste dragoste intre doua persoane intregi este doar dragoste, fara legatura cu a fi intreg sau nu. Adica singura dragoste adevarata. Caci dragostea prin definitie este lipsita de interes. O mama isi poate iubi copilul in felul asta, neconditionat. Il poate iubi chiar daca este mai prostut, asa, sau nu este el stralucit in nici un domeniu, sau fricos, timid sau bataus etc. Iar mama poate fi la fel de plina de defecte precum ii este si copilul. Iti poti iubi dincolo de orice indoiala parintii chiar daca cu siguranta nu sunt intregi, ba poate chiar te-ai simti putin rusinat de ei, daca ti-ai permite asa ceva. Poti iubi pe cineva pur si simplu pentru motivul ca asta iti aduce şi ea implinirea, acel rotund interior. Fiindca „asta este”. Stiind ca mai complet nu te-ai simtit si nici nu te vei simti probabil vreodata. Este o astfel de dragoste gresita ? Atata timp cat nu sufoca si nu asteapta de la celalalt nimic ? Dragostea a unui incomplet pentru alt incomplet. > The love between two whole persons is much healthier. In primul rand as vrea sa vad persoana care se crede intreaga (nu-l mentionez aici si pe Flavio, bineinteles:)). Sa nu aiba nevoie de nimeni. Care nu sufera gratuit, nu se invinovateste prea usor pe sine sau nu invinovateste pe altii prea usor, care se iarta intotdeauna si iarta la fel de prompt si pe altii, etc, caci mai sunt. Adica, sa astepti sa ajungi aici si abia apoi sa te angajezi intr-o relatie, casnicie ..... nu stiu, asta spune ? Desigur, e esential sa eviti o casatorie din interes, indiferent de natura acestuia, si imi place ca a subliniat, dar sa cauti o persoana care nu are nevoie de tine, iarasi nu stiu ? Care ar putea trai singura, sau ar putea la fel de bine sa traiasca cu altcineva ? > Romantic love is based on the assumption that we are a fraction and need to find our missing half in order to feel complete. > Often we believe that the other is our soul mate when, in truth, what we did was to invent him to our taste. Everyone should stay by themselves once in a while to establish an inner dialogue and to discover their personal strength. De fapt aici am vrut sa ajung: la credinta In „sufletul pereche”. Am avut impresia ca autorul este impotriva unei astfel de conceptii. Nu stiu, dar In afara de situatia in care te-ai angajat pe vreo cale mistica, te-ai calugarit sau cam asa ceva, pare cumva dezolant sa fii intreg si sa nu ai nevoie de nimeni, sa alegi cu cine sa traiesti desi ai putea trai singur. Si, apropo, nu ar fi o astfel de casatorie mai „calculata”, mai „din interes”, chiar decat cele din romantismul medieval ? Si cred ca ar fi sanse extraordinar de mari ca dupa vreo 5-10 ani sa alegi sa traiesti cu altcineva, primul deja devenindu-ti mai cunoscut si neinteresant decat propriul buzunar. Doar esti suficient de intreg sa nu ai nevoie de el, ambii suficienti de intregi incat sa stiti sa va despartiti cu zambetul pe buze, etc. Probabil pe la 60 de ani vei/va cauta si poate chiar va gasi un batranel, o batranica care sa aleaga sa stea o vreme cu tine. Caci nu vad cum ai putea sta o viata langa cineva daca nu ai merge pe ideea ca este jumatatea ta, daca nu ai infuza fiinta ta in fiinta ei si invers si nu ati permite sa deveniti, in timp, un tot. Dar, daca te consideri deja intreg de ce ai face asta ? Nu ar insemna sa renunti la forma ta rotunda si sa iei o forma de semirotund ? Sa accepti sa nu mai fi rotund ? Sa nu mai fi intreg ? Nu stiu daca exista suflete pereche, dar stiu ca sunt persoane langa care te simti bine, chiar extraordinar, si mai sunt si persoane care, chiar numai stand si tacand langa tine te fac sa te simti mai intreg. Doar fiind alaturi. P.S. persoana a II-a nu esti tu, Gabriela, caci e frumos textul si plin de lucruri bine de stiut si e frumos si ce ai vrut sa subliniezi, ci sunt eu, retoric :), si, daca vreti, si voi, fiecare. |
|
||
| cuore |
|
|||
|
, Membru din: Postari: |
> „Nu este intotdeuna destul sa fii iertat de cineva, citeodata tu trebuie sa inveti sa te ierti singur...” Tragand in topicul asta schema despre „secuvinisti” citita in alt topic, poate ca invatand sa ierti si sa te ierti pe tine insuti nu inseamna decat sa inveti mai bine, in timp, ce ti se cuvine. Scria cineva, undeva :), ca cel mai mare „pas” al omului in directia asta este atunci cand, bebe inca fiind, invatam ca nu putem face chiar tot ce vrem si tot ce simtim nevoia sa facem, respectiv sa umplem pampersii, ci uneori mai trebuie sa si cedam, sa facem si ce nu vrem. Macar din respect pentru ceilalti. Ca unii, asa cum sublinia si Dark in topicul lui, inca nu au invatat asta si e mare pacat ca sunt prea mari sa mai poarte pampers :), caci hotarat nu vor mai invata vreodata, e alta treaba. Si totusi, toti simtim acest „mi se cuvine”, eu unul cu siguranta l-am simtit, pana cand realitatea ne dovedeste ca nu e chiar asa. (Desi poate ca si „misecuvine”-le asta este cam elastic, adica la unii e mai incapator ca la altii). Poate ca baietelul din exemplul Iulianei doar a considerat, nefiind inca trecut destul prin viata, ca "i se cuvinea" ca femeile respective sa fii stiut adevarul, ca "i se cuvinea" ca ele sa fii stiut ca el nu ar face asa ceva, ca "i se cuvinea" ca cineva sa recunoasca binele si raul fara prea multe explicatii. Poate ca cel mai greu pentru fiecare este de acceptat si de iertat cand cel ce crede ceva rau, se indoieste de tine, este cineva apropiat. De unde aceasta credinta oarecum prosteasca in acest dialog fara cuvinte ? De unde vine aceasta credinta, oare aiurea (?), ca cel drag ar trebui sa te inteleaga fara sa-i explici ? Nu cumva chiar din credinta neconstientizata in suflete pereche, in oameni care sa se inteleaga fara sa se explice, care se cunosc fara sa se mai prezinte ? „Un banut pentru gandurile tale”. Oricine ai fi. :) Ni se cuvine sau nu ni se cuvine ? Modificat de: cuore (2009-08-18 00:06:43) |
|
||
| silviucostea |
|
|||
|
Deta, Romania Membru din: 2009 Postari: 23 |
Iar expresia de "jumatate a mea" este mai mult de ordin simbolic decat filozofic. Cat despre chestiile de genul asta: "I enjoy and desire the companionship, but I do not need it, which makes a huge difference. With technological progress, which demands more individual time, people are losing the dread of being alone and learning to live better in their own company. They are beginning to perceive that they may feel a fraction but that they are whole(?!?). The other, with whom one establishes a bond, also feels like a fraction. But he is not a prince or a savior. He is merely a companion for the journey." Mi se par niste porcarii pe care noi le numim "modernisme". Stiu ca este la moda sa divortezi, in vest este la moda ca o mama sa-si creasca copilul singura (statul chiar incurajeaza acest lucru prin beneficii financiare substantiale - vezi ex. Belgia). Mai nou, avem "parazi guy" prin toate capitalele lumii. Se incearca de fapt normalizarea anormalului, este vorba de o dezinformare in masa uriasa, si o spalare de creier inimaginabila. Se incearca (si se reuseste) tembelizarea omenirii. Cum dracu' sa-l inteleg eu pe alienatul asta, cand eu, personal, cand vin de la servici rupt de foame si oboseala, de fapt nu ma atrage nici masa calda si nici patul mai mult decat compania sotiei - schimbam cateva cuvinte, ne povestim una-alta, etc. Si in putinele zile in care lipsea de acasa i-am simtit lipsa acut. Si o eventuala intoarcere la singuratate ar fi cu putinta - evident, insa, cu ce rost? Ar fi mai rau? Cu siguranta! Si atunci, la ce rost idioteniile astea care de fapt nu fac altceva decat sa ii compatimeasca pe ratatii care au ajuns la o oarecare varsta si sunt singuri, din vina lor, evident. "Doi oameni care pot trai foarte bine si singuri, dar aleg sa traiasca impreuna. Si ma bucur sa citesc ca si FG considera la fel" Gabriela, din pct. de vedere financiar, este mult mai usor sa traiesti singur. Insa, sufletul nu poate. Ar fi un calvar sa-ti traiesti viata singur, fara un partener. Imagineaza-ti! Deci, eu nu vad nici un merit in "a trai foarte bine singur". Sincer. Silviu |
|
||
| miron |
|
|||
|
Mississauga, Canada Membru din: 2001 Postari: 297 |
Mi se par niste porcarii pe care noi le numim "modernisme". Stiu ca este la moda sa divortezi, in vest este la moda ca o mama sa-si creasca copilul singura (statul chiar incurajeaza acest lucru prin beneficii financiare substantiale - vezi ex. Belgia). Vrei sa spui ca statul Belgian ofera sansa unei femei aflata intr-o relatie cu un alienat mintal care a fost binecuvintat cu muschiuleti si gura spurcata sa iasa din hatisul agresiunii fizice sau/ si verbale si sa-si creasca decent copii fara sa mai fie dependenta de alienat? Wow! Bravo la Belgieni, poate daca ar fi legea asta si in ROmania nu ar mai fi atitia, cum le spuneti, cocalari si pe aici nu ar mai fi tineri de drumuri care se distreaza tragind in oameni care stau in fata casei. Mai nou, avem "parazi guy" prin toate capitalele lumii. Daca erau oamenii lasati in legea lor sa imparta patul cu cine este ca ei si nu se gaseau atitia sa le spuna ca ceea ce simt ei nu este adevarat si sa le explice ei cum este mai bine poate aceia nu simteau nevoia acuta sa faca parazi sa ne reaminteasca: "Hei! Eu sunt altfel, cind ai de gind sa incepi sa inveti sa traiesti cu asta?" Si chiar asa? Ce este nou? Intotdeuna au fost gay si lesbiene! La urma urmei poate daca s-ar interzice masturbarea am avea "parada" masturbarii. Probabil ca nu, pentru asta nu este nevoie de certificat de casatorie :))))))))))))) Se incearca (si se reuseste) tembelizarea omenirii. Habar nu am despre ce tembelizare vorbim. Poate se incearca inducerea ideii de acceptarea altora asa cum sunt atita timp cit felul lor de a fi nu este un pericol pentru umanitate si mediu inconjurator? Se incearca de fapt normalizarea anormalului, este vorba de o dezinformare in masa uriasa, si o spalare de creier inimaginabila. Despre ce vorbim?? Cum dracu' sa-l inteleg eu pe alienatul asta, Hm!  Si daca pe lista asta de 187 de oameni se mai gasesc inca 97pentru care afirmatia din fragmentul lui Flavio nu este giberis, ce te face asta pe tine? din pct. de vedere financiar, este mult mai usor sa traiesti singur. Depinde! Insa, sufletul nu poate. Ar fi un calvar sa-ti traiesti viata singur, fara un partener. Imagineaza-ti! Deci, eu nu vad nici un merit in "a trai foarte bine singur". Sincer. Este vorba de-a ALEGE sa traiesti cu un partener, nu sa traiesti in orice conditii cu cineva de nevoia de-a supravietui sau ca ii este frica sa doarma singur. Nu ii va trece frica prin prezenta celuilalt este vorba de-a isi trata cauza care este la baza acelei frici. Este vorba de relatia omului cu el insusi care se oglindeste in relatia cu celalalt! Este vorba despre cei care se feresc ca de dracu sa-si auda propriile ginduri ca s-au saturat ei insasi de ele si de limbajul lor. Daca ar sta sa se asculte in liniste i-ar apuca disperarea! Fuga este cea mai usoara de ce n-ar fugi de ei insasi si nu s-ar napusti logoreic asupra celuilalt, doara este in contract. Si aici nu vorbesc despre a se bucura unul de compania celuilalt, de-a savura prezenta celuilalt in preajma cu sentimentul de implinire numai stiindu-l acolo la o lungime de brat sau dupa un perete. Vorbesc despre cei care le toaca gura indiferent daca celui de linga el ii plesnesc creierii din cap si are nevoie de spatiu si liniste! Dar, vorba lunga saracia omului, nu? De exemplu, omul crede si in dialogul lui interior, stii, ala din cap, isi spune: "Ups, eu nu stiu sa gatesc si nu am sa invat niciodata dar imi place sa maninc, am sa-mi aleg nevasta care sa stie sa gateasca bine!" Asta este dependenta! Convingerea ca el nu va sti in veci vecilor sa gateasca! Daca ar invata sa gateasca ar mai fi un criteriu in alegerea nevestei? NU! Ca s-a indragostit de o femeie care intimplator stie si ii place sa gateasca si si-au organizat ei familia asa si nu altfel, asta nu ma intereseaza! Asta vrea sa spuna Flavio. Un om care si-a dezvoltat capacitatile si aptitudinile sa aiba grije de el insusi cind isi alege partenerul sau partenera o face din alte criterii decit de supravietuire si dependenta. Sa ne auzim de bine:)) Iuliana |
|
||
| dark |
|
|||
|
Bucuresti, Romania Membru din: 2001 Postari: 130 |
Eu ma situez la mijloc... Undeva unde nu sunt de acord cu cei care isi bat partenerul sau il trateaza cu sictir maxima doar pentru ca, fara a fi neaprat constienti, stiu ca lucrurile se schimba greu si ca exista un oarecare santaj (ce ma voi face dupa?), dar nici cu moda asta actuala a divorturilor fara lupta sau cu o lupta doar de dragul de a spune: am incercat dar nu merge... Intr-adevar doua persoane care isi cauta jumatatea poate fi interpretat ca doua persoane care isi cauta umplerea slabiciunilor cu taria celuilalat. Ceea ce nu este neaprat gresit, dar este aproape fatal de cele mai multe ori. Ce te faci cand, din varii motive, taria celuilalat se inmoaie sau dispare...sau el pleaca... Dar doua persoane mult prea rotunde (ca un intreg) cu greu vor gasi puncte comune de referinta , puncte de convergenta care sa le ajute sa se uneasca... A da ajutor mamei daca este singura nu este gresit pana anu ajung abuzurile si vezi copii carora le lipseste celalalt parinte. Damn... niciun copil nu poate spune am nevoie doar de tata sau doar d emama. de asta am fost facuti asa. daca eram hermafroditi atunci era altceva, dar NU suntem... nu avem cum... nu putem schimba asta nici prin parade, nici prin siteuri web specializate in preacurvie... Take it or leave it... So oricum sunt sigur ca in spatele fiecarei decizii luate d eunul sau altu exista atat motivatii, cat si alternative viabile si fiabile... Cam asta vroiam sa spun |
|
||
| alsacia75 |
|
|||
|
Bucuresti, Romania Membru din: 2004 Postari: 141 |
Eu vad lucrurile asezate intr-un fel de ordine deloc intamplatoare. Am impresia ca e vorba despre mai multe "intreguri" si, pentru ca acestea sunt percepute ca fiind "rotunde", mi le imaginez concentrice... :) La un prim nivel, e necesar ca omul sa isi fie siesi intreg. Adica sa se cunoasca, sa isi fie suficient la nivel de individ (nu am ajuns la notiunea de "cuplu"). Sa se constientezeze pe sine in raport cu tot ce il inconjoara; sa aiba definit propriul sistem de valori, propriile principii, ca o schema generala - chiar daca initial vaga si supusa unei relative schimbari - demna de fi urmata in viata. La al doilea nivel, (metafora pietricelei aruncate in apa) intregul individual incepe sa produca unde concentrice, adica ajunge la necesitatea urmatorului "intreg". Acesta are un sens mai larg, este mai incapator si cuprinde perceptii care depasesc nucleul. Omul, odata ce a atins un stadiu de cunoastere, dragoste, intelegere etc a sinelui, e pregatit sa cunoasca, sa iubeasca, sa inteleaga etc pe aproapele lui. Ajunge astfel sa caute armonia de cuplu, sa realizeze un echilibru mai amplu decat propriul sau echilibru interior. Poate asa se explica esecurile (mai ales din frageda tinerete), cand individul nu a incheiat prima etapa, de cunoastere proprie, ca a si trecut la urmatoarea provocare - echilibrul in doi. La un alt nivel, presupunand parcurse primele doua, omul vede deja mai departe urmatorul "intreg". Armonia cu natura, cu divinitatea (daca stau si ma gandesc, am sarit unul: "intregul" la nivel de grup/comunitate/societate...). En fin, ca sa inchei metafora in stil rotund, parca vad pietricica initiala ca o samanta (o samanta complexa de dragoste, cunoastere, iertare, intelegere...) care creste, creste si face valuri din ce in ce mai mari, mai rotunde si concentrice, intr-o armonie divina (evident) perfecta. Doar ca noi avem liberul arbitru si putem sa facem si altfel :) Modificat de: alsacia75 (2009-08-19 14:31:47) |
|
||
| silviucostea |
|
|||
|
Deta, Romania Membru din: 2009 Postari: 23 |
"Vrei sa spui ca statul Belgian ofera sansa unei femei aflata intr-o relatie cu un alienat mintal care a fost binecuvintat cu muschiuleti si gura spurcata sa iasa din hatisul agresiunii fizice sau/ si verbale si sa-si creasca decent copii fara sa mai fie dependenta de alienat?" Insa acelei stimabile i-au placut "muschiuletii" acelui alienat, si, a mai si conceput impreuna cu el un suflet fara vina? Asadar, nu poarta amandoi aceeasi masura de vinovatie? Pentru ce sa faci copii daca nu esti in stare sa ai o FAMILIE? Atunci stai singur, si cumpara sexul. Sau fi "madar facar" si schimba-le(i) zilnic. Statul, in loc sa incurajeze familia, incurajeaza divortul cu astfel de masuri. Ar trebui alocate fonduri in EDUCATIE, caci de aici pleaca tot raul. Iuliana, cat despre guy... stii, exista barbati care o fac cu caprele prin satucele din Romania. Ce-ar fi sa legalizam si zoofilia? Mai stii, poate in curand, si pedofilia, caci e la moda. Ne-am pierdut masura, oameni buni! Stii, acum as fi blamat ca fiind un tip conservator, invechit, cu prejudecati. Fals. Asta vrea capitalismul sa faca cu noi, cei normali. sa ne blameze. sa devenim de "rasu' lumii". Este metoda moderna de manipulare. Luptatorii de rezistenta din Irak se numesc de ei "teroristi", noi la lovitura de stat din 89 tot "teroristi" am avut, etc. Vom ajunge ca cei care mai au o samanta de moralitate sa ajunga subiect de batjocura. La urma urmei, nu am nimic cu guy-ii; insa a defila pe bulevarde mi se pare o lipsa totala de bun simt. Este mult mai grav decat daca as vedea defiland niste persoane nude; la urma urmei nudul este adevarata forma umana :) "Si daca pe lista asta de 187 de oameni se mai gasesc inca 97pentru care afirmatia din fragmentul lui Flavio nu este giberis, ce te face asta pe tine?" "Este vorba de-a ALEGE sa traiesti cu un partener, nu sa traiesti in orice conditii cu cineva de nevoia de-a supravietui sau ca ii este frica sa doarma singur" Evident! Tu personal poti concepe viata de cuplu in alt mod? Normal ca sunt multe exceptii, insa, hai sa nu coboram la nivelul acelora, de fapt ceea ce m-a atras in mod deosebit la acest site este calitatea deosebita a postarilor si a oamenilor de aici. "Ce te faci cand, din varii motive, taria celuilalat se inmoaie sau dispare...sau el pleaca..." Alsacia, iti deschizi topicul in forma asta: "Eu vad lucrurile asezate intr-un fel de ordine deloc intamplatoare". Pai cum e cu liberul arbitru cu care inchei? :)
|
|
||
| alsacia75 |
|
|||
|
Bucuresti, Romania Membru din: 2004 Postari: 141 |
Alsacia, iti deschizi topicul in forma asta: "Eu vad lucrurile asezate intr-un fel de ordine deloc intamplatoare". Pai cum e cu liberul arbitru cu care inchei? :) (Silviu) Pai, cu liberul arbitru e foarte simplu: Ordinea despre care vorbesc reprezinta starea naturala, ideala, a lucrurilor, situatia arhetipala. Insa liberul meu arbitru ma poate determina sa zic "Hait. Eu fac stanga-mprejur, cum ma taie pe mine capul. Eu aleg ce drum vreau, bun sau rau..." |
|
||
| silviucostea |
|
|||
|
Deta, Romania Membru din: 2009 Postari: 23 |
Vezi tu, chiar chestia asta mi se pare absurda in religie: ea sustine ca D-zeu stie tot, el a oranduit totul "asa cum trebuie", insa in acelasi timp "noi alegem". Cum putem alege ceva deja bine stabilit chiar de El? Si, mi se pare sinonim cu politica. hmm... cica avem libertate. Poftim? SENZATIA de libertate - bine spus. In schimb, suntem mai ingraditi de taxe mai mult ca oricand, si de multe legi aproape inutile deasemeni. Pana si libertatea a ajuns ceva relativ... Ce ideal sa-ti mai gasesti in viata, fir-ar? Eventual cel capitalist: sa mancam si sa bem bine, si sa avem grija sa ne platim taxele la timp. Oameni buni, nu sunt comunist. Socialist, poate, insa nici socialist nu ma pot numi. Inca sunt in cautarea unui sistem social mai bun; ajutati-ma. De fapt, apropos de topic, cred ca totusi familia ramane idealul cel mai de pret pe care il putem dobandi: o familie sanatoasa si fericita, care stie sa inoate bine prin valurile vietii. Va doresc succes, si la mai multe barfe printre romantici! |
|
top
